Portobello Dream Road

What’s your story, morning glory?

Ajungi în Londra, la 9 dimineaţa…ai 12 ore la dispoziţie,. Îţi bei cafeluţa şi apoi îţi propui să porneşti înspre strada aia prea binecunoscută, pe care iţi doreşti să calci de mult, de când ai citit experienţa plină de încântare, a unei shopaholice.

Nerăbdătoare, iei metroul…ameţeşti puţin, urci scările şi ieşi la suprafaţă, da,da…eşti pe Portobello Road. Uhuuu! Ciudat, aerul parcă e altul aici. Oamenii sunt diferiţi, e ceva în atmosferă. “Hey, hey…uite ce fain e îmbrăcat nenea’ ăla, şi ce maşină trşsnet are!”; “ Hey!! Uite altă maşină, asta e maşina visurilor mele. Ba nuuu, asta e! Gata, opreşte-te!”

Cam aşa sunau gândurile mele, în timp ce zâmbeam la vederea uşilor roz, a magazinelor pline de haine vintage, însă şi cu preţuri pe măsură.

You arrive in London at 9 a.m and have only 12 hours to spare. You drink your morning coffee and make your way to that well known street, the one on which you wish to wander the most, ever since you read the enthusiastic confession of a shopaholic.

Jittery, you take the subway … get a little side tracked, go up the stairs, break free from the underground and yes, you’ve arrived on Portobello Road. Yay! Strangely, the air seems different. The people are different, there’s that something in the air.

“Look at the clothes on that old man and, oh, look at this car! “; “Look at that, that’s the car of my dreams. Or not, this is it! Enough, stop it!”

That’s about what I was thinking as I was smiling gleefully at the sight of the pink doors and the vintage stores with well deserved prices.

Universul ăsta colorat e dispus să zâmbească oricui. Maşina de scris, hărţi antice, perii de păr cu perle (păcat că îmi lipsesc buclele blonde:) ), ceasuri pline de istorie, magazine cu pulovere fine şi moi, în care parcă îţi poţi relaxa corpul ca într-un spa.

This colorful Universe is willing to smile at anybody. The typewriter, the ancient maps, hairbrushes adorned with pearls ( too bad I miss the blonde curls ), clocks full of history, shops with soft sweaters, in which your body can relax … just like in a spa.

Oamenii îşi fac poze, e o continuă forfotă, ce-mi place…strada e atât de vie împrăştie energie pozitivă. Nu mai vreau să plec, vreau să rămân aici, fără ca orele să treacă, să locuiesc la una din căsuţele astea colorate, de preferat cea blue, de care m-am îndrăgostit iremediabil, să am o maşină de epocă, iar soarele zâmbăreţ să rămână pe cer.

Ahh….şi să-mi fac părul portocaliu, saăma strecor în alţi ani zilnic, prin outfit-uri ciudate şi pline de culoare. Doar atât!

People take pictures of themselves and there’s this constant bustle. I love it, the street is so alive with positive energy. I don’t want to leave, I want to stay here, without the pressure of the passing hours, to live in one of those colored houses, preferably the blue one, for which I have fallen, to have a timeless car and the sun to stay up in the sky.

Oh, and to dye my hair orange and travel the years every day through unique and colorful outfits. That’s about it.

Totuşi, a trebuit să mă dezlipesc de visul ăsta magnific şi să-mi iau “La bună revedere” de la Portobello Road.

Still, I had to wake up from this day dream and say “So long!” to Portobello Road.

Acum, în timp ce savurez licoarea înţelepciunii( ceai de lavandă), rememorez fiecare amintire şi întâmplare cu zâmbetul pe buze şi Ela Fitzgerald pe fundal.

Now, while I enjoy the nectar of the mind ( lavender tea ), I relive every single memory and happening with a smile on my face and an Ella Fitzgerald song in the background.

Bye-Bye, Butterfly!

Rox